Politica de retur

Pentru a vă exercita dreptul de retur trebuie să ne informați cu privire la decizia dumneavoastră de a vă retrage din prezentul contract utilizând o declarație neechivocă transmisă prin e-mail.
Potrivit articolului 9 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 34 din 12 iunie 2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniştii, aveţi dreptul de a vă retrage din contractele încheiate la distanţă, fără a preciza motivele, în termen de 14 zile de la data la care intraţi dumneavoastră sau o parte terţă, alta decât transportatorul, indicată de dumneavoastră, în posesia fizică a produselor/a ultimului produs.
Dacă vă retrageţi, vom rambursa orice sumă pe care am primit-o de la dumneavoastră, exclus costurile livrării, fără întârzieri nejustificate şi, în orice caz, nu mai târziu de 14 zile de la data la care suntem informaţi cu privire la decizia dumneavoastră de a vă retrage din prezentul contract. Vom efectua această rambursare folosind aceeaşi modalitate de plata ca şi cea folosită pentru tranzacţia iniţială, cu excepţia cazului în care v-aţi exprimat acordul expres pentru o altă modalitate de rambursare; în orice caz, nu vi se vor percepe comisioane ca urmare a unei astfel de rambursări.

Expediaţi produsele la adresa Drumul Lunca Priporului, nr 120 c, Bucuresti,fără întârzieri nejustificate şi, în orice caz, în decurs de maximum 14 zile de la data la care ne-aţi comunicat retragerea. Termenul este respectat dacă produsele sunt trimise înapoi înainte de expirarea perioadei de 14 zile. Va trebui să suportaţi costul direct al returnării produselor.
Sunteţi responsabil doar pentru diminuarea valorii produselor care rezultă din manipulări, altele decât cele necesare pentru determinarea naturii, calităţilor şi funcţionării produselor.

Produsele pe care le returnaţi trebuie să fie în aceeaşi stare în care le-aţi primit. Nu se acceptă produsele asupra cărora au fost efectuate intervenţii neautorizate, cele care prezintă urme de uzură sau folosire excesivă, zgârieturi, ciobituri, lovituri, şocuri mecanice/electrice, produsele cărora le lipsesc accesorii. Returul se face în ambalajul original, cu etichetele iniţiale intacte, certificatul de garanție în original (dacă a fost emis de producător/distribuitor) și toate documentele cu care a fost livrat produsul. Dacă produsele de returnat au fost însoțite de eventuale cadouri, trebuie returnate și acestea. Dacă aţi cumpărat mai multe produse de acelaşi fel și vreţi să le returnaţi pe toate, asiguraţi-vă că doar unul a fost desigilat. Returul celorlaltor produse se acceptă doar dacă sunt sigilate.

Operatorii noştri vă vor oferi suport în alegerea modalităţii de returnare şi vă vor oferi detaliile necesare cu privire la adresa de expediere a produselor, ambalare sau contactarea firmei de curierat.